Pagini

vineri, 15 iulie 2011

Manifest pentru arta.

Meseria (arta) - bratara ... ignorata.
Paradox.
Ne plangem ca in lume frumusetea paleste, ca oamenii "adevarati" dispar, ca valoarea scade ... dar nu suntem capabili sa ne aruncam privirea spre arta si sa sorbim un strop din nectarul ei. Umplem berariile si discotecile, strandurile si targurile de chinezarii si uitam de piesele de teatru, concertele de muzica clasica, de expozitiile de arta ... de spectacolele creatiei. Acordam atentie televizorului si "vedetelor" de ultima moda si nu traim frumosul. Asa ajung actorii sa devina maseuri, pictorii sa faca taximetrie, violonistii sa devina operatori PC, mestesugarii sa vanda ... nimicuri, scriitorii ....
Indignare.
Oamenii de cultura, care fac si altceva pentru a se intretine, vin cu daruire in intampinarea publicului si si-ar imparti arta oricui, dar din pacate astfel de momente devin mai rare din cauza ignorantei. In presa, televiziune si la posturile de radio interventiile culturale fac fata cu greu avalansei de "tinere talente", "spectacolului politic" scandalurilor mediatizate si manifestarilor de prost gust.
Dorinta.
Imi doresc sa fiu un strop care insoteste ploaia de apreciere, promovare si punere in drepturi a frumosului, un deget de la mana de ajutor intinsa prea putin artei si valorii.
Invitatie.
La Sighisoara, la festival, actorii targumureseni vor juca in piese de teatru, mestesugarii Asociatiei Artistilor Plastici Mures vor avea standuri unde isi vor arata maiestria, la Galeria Unirea a AAP Mures, pictorii verniseaza expozitii aproape in fiecare sambata. 
Motivatie.
Pentru ca actorului i se potriveste scena si nu salonul de infrumusetare, pictorului - pictura, nu volanul, violonistului - concertul, nu tastatura,  creatorului - actul creatiei nu serviciile sau comertul.
Pentru ca actul creatiei sa nu ajunga sa se devalorizeze sau sa piara.
Pentru ca atunci cand vom sti sa-i privim, sa-i ascultam, sa-i apreciem, lumea noastra va deveni mai frumoasa, iar noi vom fi mai fericiti.
Intentia.
Declansarea ofensivei artei. Atragerea si implicarea copiilor in creatie, lansarea de provocari pentru sprijinirea artistilor si promovarea lor pe toate caile.

joi, 9 iunie 2011

Expozitia "Tirgu Mures in pictura" in holul Palatului Prefecturii

"Tablourile expuse sunt ochii prin care ne priveste orasul nostru" a sintetizat atmosfera generata in holul Palatului Prefecturii poetul si realizatorul Valentin Marica de la Radio Tirgu Mures in alocutiunea de deschidere a Expozitiei "Tirgu Mures in pictura"

Marius Pascan, Prefectul Judetului Mures, Claudiu Maior, viceprimar al Municipiului Tirgu Mures, Valentin Bretfelean, seful Politiei Locale Tirgu Mures,  Valentin Marica  poet, realizator de emisiuni radio, Vasile Muresan,  artisti si oameni de cultura din oras, au participat la vernisajul expozitiei care a reunit lucrarile realizate in taberele de creatie de la Sovata si Tirgu Mures.



Lucrare expusa:

Flesa
ulei pe panza 50x60

joi, 26 mai 2011

Epozitie in Cetatea Tg. Mures.

     Pe perioada "Zilelor tirgumuresene", va fi deschisa vizitatorilor expozitia cu tema "Tirgu Muresul in pictura", in cladirea Manutantei.

Lucrarile au fost realizate in taberele de pictura de la Sovata (februarie 2011) si cea din Complexul "Muresul" (mai 2011).




Cetate iarna
ulei pe panza 50x60


Flesa
ulei pe panza 50x60


Lacas galben
acril pe panza 50x60

marți, 17 mai 2011

Tabara de pictura Complexul de Agrement "Muresul"

    Vineri, 13 mai 2011, a inceput tabara de creatie din Complexul de Agrement si Sport "Muresul". Tema taberei este "Targu Mures in pictura", iar lucrarile vor fi expuse in cetate cu de "Zilele targumuresene".


La aceasta tabara s-au inscris 20 de persoane, dar participa, in afara taberei mult mai multe, profesionisti, amatori, pasionati, ucenici.

luni, 25 aprilie 2011

Salonul Judetean de Pictura. Primavara. II

 " Editia a XXXV-a a Salonului judetean de pictura "Primavara" a reunit pe simezele Galeriei de Arta "Unirea" un numar de 35 de artisti membri ai Asociatiei Artistilor Plastici Mures.



Pentru prima oara in istoria Asociatiei, simeza principala a gazduit tablouri ale reprezentantilor picturii moderne, asa cum a remarcat si domnul profesor Vasile Muresan in alocutiunea sa. Acest lucru poate sa insemne ceva.
     Ca de obicei, salonul s-a remarcat atat prin diversitatea abordarilor stilistice, de la pictura naiva pana la cea abstracta, cat si prin calitatea lucrarilor acest aspect fiind de fapt unul din elementele care caracterizeaza activitatile si expozitiile colective ale Asociatiei Artistilor Plastici Mures. Evolutia artistilor este evidenta ceea ce nu poate decat sa ne multumeasca si sa mareasca prestigiul de care se bucura asociatia.
Domnul Ilarie Gh. Opris, presedintele asociatiei a subliniat activitatea expozitionala remarcabila din ultimele saptamani a membrilor, precum si activitatile ce urmeaza a se desfasura: deschiderea in data de 29 aprilie 2011 a unei noi galerii de arta la Cluj printr-o expozitie a artistilor membri ai A.A.P. Mures, eveniment deosebit de onorant pentru noi, precum si pregatirile pentru tabara de pictura ce urmeaza a fi organizata la Casa de Oaspeti a Primariei Municipiului Tirgu Mures din Complexul de Agrement si Sport "Muresul" in intervalul 13-21 mai 2010 la care vor participa un numar de 20 de artisti din toata tara, din care 10 sunt membri ai AAP Mures."






Sursa: http://aap-mures.blogspot.com/

vineri, 22 aprilie 2011

Salonul Judetean de Pictura. Primavara

      De Paste, AAP Mures va vernisa expozitia de pictura a Salonului Judetean de Primavara.


      La aceasta expozitie va fi prezenta lucrarea "Flori galbene".


joi, 14 aprilie 2011

Restructurare

Absolut by Cristaaime a devenit magazin handmade.
http://absolutcristaaime.blogspot.com/

Abartis Cristaaime gazduieste colectia de bijuterii, iar Cristina Muresan, colectia de pictura.

miercuri, 6 aprilie 2011

vineri, 4 martie 2011

Sarbatoare a artei.

     Cu ocazia zilei mondiale a scriitorillor, Studioul Regional de Radio Târgu-Mureş ne-a daruit o seara culturala cu poezie, muzica si pictura. Vernisajul expoziţiei de pictură „Anotimpurile sufletului” a artistului plastic Vasile Mureşan, a fost prilej de incantare a  ochiului si sufletului. Expozitia va fi gazduita timp de o luna de zile.
http://www.zi-de-zi.ro/detalii-articol/article/ziua-mondiala-a-scriitorilor-la-radio-targu-mures.html



În cadrul evenimentului a fost lansat  volumul de versuri „Crevasa clipei” semnat de Conţiu  Hadrian V., din seria de carte „Via lucis.

miercuri, 2 martie 2011

Dupa tabara...expozitii

    La revenirea din tabara de pictura de la Sovata, unde am avut privilegiul sa-mi petrec cateva zile, incepe saptamana in forta cu expozitii de inalta clasa (Angel Vultur, Vasile Muresan si Radu Florea). In data de 5 martie va avea loc vernisajul expozitiei dedicate zilei de 8 Martie, expozanti fiind doamnele AAP Mures.
http://www.zi-de-zi.ro/detalii-articol/article/8-martie-sarbatorit-prin-pictura-de-doamnele-de-la-aap-mures.html
http://angelvultur.blogspot.com/

Tabara de pictura Sovata

Vernisajul expozitiei dedicate zilei de 8 Martie a coincis cu o lansare de carte si o expozitie de obiecte din sticla si a fost onorat de prezenta unui vizitator din Grecia (care va gazdui tabara de pictura de la Leptokaria din luna mai).



Cu aceasta ocazie am expus, in nota deja cunoscuta, "Flori galbene".


joi, 27 ianuarie 2011

Polul Cultural la Cluj

     La Cluj s-a deschis galerie de arta la libraria Diverta, AAP Mures fiind invitata la vernisajul primei expozitii.
http://cluj-am.ro/maria-moldovan-expozitie-de-pictura-la-libraria-diverta .
Daca treceti prin Cluj, merita sa faceti o vizita. E un loc placut, inconjurat de frumos, liniste si carti.

vineri, 7 ianuarie 2011

Dupa o luna de vacanta

     Dupa o luna de vacanta, plina de activitate, entuziasmul inceputului de an imi da impulsul de a trece in revista evenimentele petrecute in acest rastimp.
      In prima saptamana a lunii decembrie, in calitate de director de ansamblu de dans popular apartinand Societatii Culturale Miorita, am participat cu copiii la deschiderea seriei de evenimente dedicate sfarsitului de an.

                      

 In perioada 17-22 decembrie am avut deosebita placere de a vedea Viena si nordul Italiei in preajma Craciunului. A fost printre altele, ocazia de a vizita targuri de Craciun in care obiectele handmade poarta marci consacrate, de a ma inspira si de a gusta putin din savoarea sarbatorilor de iarna pe alte meleaguri.
In Viena totul a fost incarcat de lumina si eleganta, iar cladirile mi-au sugerat atmosfera ... imperiala.

 
Drumul a fost presarat cu castele si imagini montane de o frumusete pe care aparatul de fotografiat nu o poate reproduce.


 Tirolul s-a dovedit a fi plin de aroma Craciunului. Scortisoara, anasonul, citricele au parfumat fiecare moment. Merano s-a pregatit de sarbatoare, iar casa lui Mos Cracun a fost deschisa pana tarziu.

                          

 Bolzano, mai maricel decat Merano, a afisat mai multa eleganta si a dezvaluit subiecte de admiratie.

                        

                         

      In data de 20 decembrie, copiii participanti la Cercul de pictura condus de Vasile Muresan, pictor si sculptor, au fost prezenti la prima lor expozitie.
     22 decembrie a readus  pe scena dansul popular. Spectacolul de Craciun organizat de Societatea Culturala Miorita, la Casa de Cultura a Tineretului din Tg. Mures, in care au dansat si copiii de la Gimnaziul Europa, a fost un succes.

                        

     In 30 decembrie a avut loc vernisajul expozitiei lucrarilor participantilor la tabara de pictura de la Sovata din luna octombrie 2010. Afost expusa "Toamna galbena" si alaturi de ea, isi gaseste locul tabloul "Frunze".

Vernisaj "Culorile Toamnei"
afis
"Toamna galbena" si "Frunze"
detaliu
 
"Toamna galbena" si "Frunze",
lucrari realizate in tabara de pictura
Sovata 2010



La multi ani!

     La multi ani! Sa fim sanatosi si sa ne bucuram de tot ce ne da viata frumos si bun!